luni, 31 august 2009

Întâmpinare. Primul text

Scriind într-o epocă alexandrină par excellence, fatalmente, şi acest prim text nu putea să fie decât o scurtă exegeză despre ce reprezintă primul text. Dacă dăm crezare Vechiului Testament, primul text ar fi fost unul scurt şi hotărâtor, ca toate evenimentele inaugurale: Să fie lumină! Simetric, am putea deduce că ultimul text sau gest va fi legat de stingerea luminii. Dar să nu mergem atât de departe. Primul text nu poate fi, aşadar, conform tradiţiei, decât unul decisiv şi miraculos, căci el dă naştere unei lumi. Abia mai târziu, când începuturile au început să se repete şi lumile să semene şi chiar să concureze între ele, primul cuvânt nu a mai fost unul decisiv, ci unul de întâmpinare, de ademenire, de cucerire. Introducerile au devenit convenţionale sau pur explicative. Propedeutica de salon a trecut şi în text. Legile retoricii au impus un plicticos – prin repetiţia mijloacelor – captatio benevolentiae. Astăzi, de obicei, acesta nu mai captează decât un lung căscat. Celălalt stil, mai brutal, după cum îi spune şi numele – exortium ex abrupto – are dezavantajul că, percutând ca un pumn într-o mânuşă de boxeur, ceea ce urmează s-ar putea să nu se ridice la intensitatea începutului şi să nască, încă o dată, treptat, dezamăgirea. Astăzi, toate începuturile sunt fie căldicele ca un vânt de primăvară, fie goale ca o mănuşă de box dintr-un cui.

Şi un blog este, oarecum, o lume. Vă invit să intraţi şi să participaţi la crearea ei. Sper să vă trezesc reacţii prin ceea ce scriu, pe care să vi le şi exprimaţi tot aici. Vă mulţumesc de pe-acum pentru tot! Este prima şi ultima oară când o fac.