duminică, 29 noiembrie 2009

emisiune tvr3

Pe 8 decembrie, la ora 16.30, va invit pe TVR3 la un dialog despre literatura, lectura, viata... O emisiune realizata de regizorul Bogdan Dragan.

sâmbătă, 14 noiembrie 2009

101 romane

Pentru că tot este moda topurilor, a listelor, a exhibărilor etc., propun şi eu spre lectură o listă de 101 nu dalmaţieni, ci romane. Sunt şi câteva titluri considerate nuvele, cum ar fi Metamorfoza lui Kafka şi Moarte la Veneţia de Thomas Mann, dar care sunt mult prea importante şi mi-au plăcut în aşa măsură încât nu le pot ocoli (oricum, după standardele actuale, ele ar putea fi foarte uşor publicate drept micro-romane, mai ales în ceea ce priveşte Moarte la Veneţia). Am trecut pe această listă doar cărţi citite, canonice sau nu, dar care mi-au plăcut şi m-au convins să le recomand şi altora, nu despre care am auzit că ar fi extraordinare (recunosc că nu am apucat să citesc până acum, de exemplu, Moby-Dick, aşa că această listă e departe de a fi completă sau definitivă). Aştept sugestiile şi completările voastre!

PREFERINTELE MELE

Peter ACKROYD – Documentele Platon; Chatterton; Ultimul testament al lui Oscar Wilde
Gabriele D’ANNUNZIO – Il Piacere (Plăcerea)
Honoré de BALZAC – Iluzii pierdute; Moş Goriot; Femeia la treizeci de ani
Giovanni BOCCACCIO – Decameronul
Vitaliano BRANCATI – Anii pierduţi
Dino BUZZATI – Deşertul tătarilor
Italo CALVINO – Dacă într-o noapte de iarnă un călător
Albert CAMUS – Străinul; Ciuma
Mateiu I. Caragiale – Craii de Curtea-Veche
Férdinand CÉLINE – Călătorie la capătul nopţii; Moarte pe credit
Miguel de CERVANTES – Don Quijote
Julio CORTÁZAR – Şotron
Charles DICKENS – Oliver Twist; David Copperfield; Marile speranţe; Casa umbrelor
F. M. DOSTOIEVSKI – Crimă şi pedeapsă; Fraţii Karamazov; Idiotul; Însemnări din subterană
Umberto ECO – Numele trandafirului; Pendulul lui Foucault
Scott FITZGERALD – Marele Gatsby
Gustave FLAUBERT – Doamna Bovary; Salammbô; Bouvard şi Pecuchet; Educaţia sentimentală
John FOWLES – Magicianul; Daniel Martin; Iubita locotenentului francez
Théophile GAUTER – Domnişoara de Maupin
André GIDE – Paludes, Falsificatorii de bani, Pivniţele Vaticanului
William GOLDING – Împăratul muştelor
Thomas HARDY – Departe de lumea dezlănţuită; Tess d’Urbervilles
Hermann HESSE – Jocul cu mărgele de sticlă; Narcis şi Gură-de-Aur; Lupul de stepă
J.-K. HUYSMANS – În răspăr
James JOYCE – Portret al artistului la tinereţe; Ulise
Franz KAFKA – Procesul; Castelul; Metamorfoza
Milan KUNDERA – Insuportabila uşurătate a fiinţei; Cartea râsului şi a uitării
Choderlos de LACLOS – Legăturile periculoase
Giuseppe Tomasi di LAMPEDUSA – Ghepardul
Mario Vargas LLOSA – Războiul sfârşitului lumii; Conversaţie la Catedrala; Elogiu mamei vitrege; Mătuşa Julia şi condeierul
Jack LONDON – Martin Eden
Curzio MALAPARTE – Pielea
Thomas MANN – Muntele vrăjit; Casa Buddenbrook; Doctor Faustus; Moarte la Veneţia
Gabriel Garcia MÁRQUEZ – Toamna Patriarhului; Un veac de singurătate
Robert MUSIL – Omul fără însuşiri; Rătăcirile elevului Törless
Vladimir NABOKOV – Lolita
Giovanni PAPINI – Un om sfârşit; Gog
Pier Paolo PASOLINI – Petrol
Boris PASTERNAK – Doctor Jivago
Cesare PAVESE – Meseria de a trăi
Camil PETRESCU – Patul lui Procust
Gaius PETRONIUS – Satyricon
Marcel PROUST – În căutarea timpului pierdut
Pascal QUIGNARD – Toate dimineţile lumii; Terasă la Roma
François RABELAIS – Gargantua şi Pantagruel
Ernesto SÁBATO – Tunelul; Despre eroi şi morminte
Marchizul de SADE – Justine
J. D. SALINGER – De veghe în lanul de secară
Jean-Paul SARTRE – Greaţa
Alexandr SOLJENIŢÎN – O zi din viaţa lui Ivan Denisovici; Arhipelagul Gulag
STENDHAL – Roşu şi negru; Mănăstirea din Parma
Lawrence STERNE – Viaţa şi opiniunile lui Tristam Shandy, Gentleman
Italo SVEVO – Conştiinţa lui Zeno
Patrick SÜSKIND – Parfumul
L. N. TOLSTOI – Război şi pace; Anna Karenina; Învierea; Moartea lui Ivan Ilici
Marguerite YOURCENAR – Memoriile lui Hadrian; Alexis
Oscar WILDE – Portretul lui Dorian Gray

miercuri, 4 noiembrie 2009

Despre imaginaţie

Oscar Wilde avea, ca de obicei, perfectă dreptate: toate nenorocirile din lume vin din lipsă de imaginaţie. Atât nefericirile individuale, cât şi marile drame ale umanităţii au la bază, în mare măsură, o profundă carenţă imaginativă. Răul vine când nu ne imaginăm cum este să fii celălalt, ce s-ar putea întâmpla într-o situaţie anume, ce alte căi de rezolvare s-ar putea găsi pentru problemele ivite la un moment dat. Nu suntem ocoliţi nici măcar în ceea ce ne priveşte pe noi înşine, de multe ori alegerile proaste pe care le facem fiind rodul tot unei flagrante lipse a imaginaţiei.
Unii ar spune că, dimpotrivă, raţiunea este cea care trebuie să funcţioneze, că totul se poate rezolva oarecum logic şi matematic. Desigur, asta numai în cazul în care ai ce algoritmiza, când ai date clare din care să poţi construi ipoteze şi concluzii – de cele mai multe ori însă totul se află încă în spectrul potenţialităţii, nimic nu e aşa de exact precum s-ar cere în teorie. Şi atunci biata raţiune insuficientă trebuie ajutată neapărat de imaginaţia care ştie să vadă şi să construiască acolo unde datele sunt friabile sau lipsesc cu desăvârşire. Deprivată de imaginaţie, raţiunea ajunge la un nivel contabil. Lipsa imaginaţiei naşte tirania raţiunii. Care, desigur, naşte, la rândul ei, monştri mai teribili decât în cazul somnului.
Educaţia pe care o primesc copiii de astăzi nu are nicio legătură cu dezvoltarea imaginaţiei. Construcţia unor creiere matematice şi a unor suflete stricte conduce la o (pseudo)imaginaţie bine controlată şi la o sensibilitate minimală, atât cât să poată recepta sloganele publicitare şi ideologice. Se spune, în legătură cu jocurile pe calculator, că dezvoltă imaginaţie. Nu dezvoltă, de fapt, decât o imaginaţie rea (mauvaise imagination) – niciodată copilul nu se va pune în locul celui pe care l-a împuşcat pe ecran, niciodată nu va dori să vadă cum ar fi să aleagă altă cale decât cea indicată ca fiind corectă, niciodată nu-şi va pune problema fecundităţii sau esteticii eşecului. Jocurile virtuale îl învaţă jocul eficienţei, pregătindu-l pentru o societate care nu îi va cere decât acest lucru toată viaţa: să fie eficient, docil, să îşi îndeplinească sarcinile, să acumuleze, cu alte cuvinte, cât mai multe puncte, astfel încât să treacă la un level superior, moment în care va primi, desigur, şi bonusuri. Ceea ce dezvoltă acest mecanism este egoismul „pozitiv” (slujind mitul eficienţei) şi duşmănia pentru cei care îţi bat recordul, acumulând mai multe puncte sau mai repede. De fapt, în acest caz este şi mai grav, imaginaţia nelipsind cu totul, ea fiind doar deturnată. Egoismul este nevroza imaginaţiei.
O şcoală în care să se dezvolte imaginaţia şi sensibilitatea ar fi, în ochii societăţii eficienţei, una dintre cele mai anarhice instituţii.