duminică, 10 ianuarie 2010

Burj Al-Kitsch

Am asistat, acum câteva zile – live, cum altfel! – la ceremonia oficială a inaugurării celei mai înalte construcţii umane – Burj Khalifa din Dubai. El măsoară nu mai puţin de 828 metri, spre deosebire de Turnul Taipei, ex-deţinătorul recordului, cu „doar” 509 m, şi a costat un miliard şi jumătate de dolari. Faptul că ambele sunt în Asia, iar ultimul se află în Dubai, nu cred ca miră pe nimeni, asiaticii în general şi arabii în special suferind de o manie a grandorii – excesul de podoabe, încărcarea barocă, preţiozitatea detaliilor, etalarea unei bunăstări controversate. Să nu uităm şi de celebrul hotel de lux Burj Al-Arab (şi el de 321 m). Spre deosebire de acesta, care este o capodoperă arhitectonică, ultima ispravă a emirilor nu aduce nimic nou în peisajul artistic, nu revoluţionează cu nimic tehnicile de construcţie şi, din analizele pe care le-am citit în treacăt, se pare că nici profit nu prea va aduce, deoarece costurile de întreţinere sunt imense. Aşadar, singura lui calitate pare a fi mărimea – şi, cum ştim dintr-o cunoscută reclamă, mărimea contează. Ea reprezintă simbolul puterii, exhibarea forţei, delirul grandorii. Un exerciţiu exhibiţionist şi inutil. Căci ce altceva ar căuta un zgârie-nori de acest fel în plin deşert, unde nu numai că domină orice altă construcţie, dar unde este aproape lipsit de o vecinătate respectabilă. Faţă de colibele cu care s-a obişnuit peisajul, Burj Khalifa pare desprins dintr-un SF mediocru. Nu este nicidecum o izbândă a umanului, ci o sfidare a acestuia. Nu doar prin dimensiunile aberante ci prin iraţionalitatea sa.
În poveşti, printre multiplele probe la care este supus eroul, există, uneori, şi cea de a realiza o construcţie până la cer – de obicei, o scară sau un pod. Dezideratul părea a fi realizat, însă această construcţie nu duce la cer – nici pe departe A Stairway to Heaven, cum cântă cei de la Led Zeppelin –, ci doar îi zgârie puţin norii.