sâmbătă, 2 iulie 2011

De decadentia et alii


„Lucrarea de faţă este rezultatul unui şir de perplexităţi care a dat naştere unui număr mult mai mare de întrebări şi de probleme. Prima dintre ele priveşte însuşi conceptul de decadentism, în cazul căruia încă există o înţelegere aproximativă, fiecare cercetător — mai ales în spaţiul literaturii române — utilizându-l în propria accepţie, de obicei conjuncturală şi niciodată teoretizată, atunci când nu de-a dreptul eronată. […] A doua perplexitate este provocată de inexistenţa, în peste un secol de literatură, a unei discuţii serioase asupra decadentismului, singura excepţie remarcabilă fiind Adrian Marino. […] O a treia constatare este faptul că, în literatura română, există un puternic filon de estetism decadent, dacă înţelegem această sintagmă dincolo de limitările ei istorice, ca pe o coordonată estetică fundamentală, precum romantismul şi clasicismul, constituind o doctrină şi un stil aparte şi având capacitatea să reapară oricând la nivel individual, prin contaminare livrescă ori pe baza unor afinităţi elective.”


„… decadentul este un estet amoral, cu rezerve importante de cinism, învăluit într-o ideatică pesimistă, care poate atinge nihilismul, servit de un acut simţ critic, dar dezvăluind şi o dimensiune bovarică, raportată la o imagine a aristocraţiei pe care el însuşi o remodelează, şi profesând un elitism hedonist, în care rafinamentul simţurilor se îmbină cu stranietatea experienţei.”

miercuri, 1 iunie 2011

Conferinta despre Ion Vinea


Cazul lui Ion Vinea este unul aparte în peisajul literaturii române. De aceeaşi vârstă cu Blaga, debutant sub auspicii simboliste, conduce timp de un deceniu cea mai importantă şi longevivă revistă românească de avangardă şi scrie o poezie modernistă plasată între crepuscularismul de un modernism moderat, pe de-o parte, şi „poezia pură” şi ermetism, pe de altă parte. Proza, cu vădite determinaţii estete şi decadente, dar influenţată şi de psihanaliză, este, poate, chiar mai definitorie pentru scriitorul Vinea decât poezia care îl făcuse celebru. Şi peste toate, o lungă, activă şi contorsionată viaţă de gazetar, îmbinând stilul rafinat cu forţa polemică. Un citadin cu nostalgii rurale, un avangardist melancolic şi retractil, un activist (inclusiv politic) cu o fire mai degrabă boemă, refuzându-şi permanent ascendentul de Oblomov balcanic. Acesta este Ion Vinea, o personalitate paradoxală, un antimodern (în accepţiunea teoreticianului Antoine Compagnon, care vedea în antimoderni pe „adevăraţii moderni”, cei care îşi problematizează propria modernitate) în toată puterea cuvântului.

sâmbătă, 30 aprilie 2011

Ernesto Sabato a pasit in ultimul Tunel

Peste nici doua luni, pe 24 iunie, ar fi implinit 100 de ani. Din pacate, marele prozator argentinian nu ne-a oferit prilejul sa il aniversam la centenar, ceea ce trebuia sa fie un festin se va transforma, inevitabil, intr-o evocare pioasa. Cu o biografie cum numai sud-americanii stiu sa aiba - studii exceptionale (in cazul sau, un doctorat in fizica, finalizat cu un loc de munca de lux - Laboratorul Curie din Paris), o tinerete militanta, angajata politic, urmata de o dez-vrajire ideologica, renuntarea la profesie pentru a se dedica in exclusivitate scrisului, o batranete lunga si linistita, plina de onoruri pe deplin meritate (din pacate, este un alt scriitor genial care ne paraseste fara sa fi primit Nobelul). Ca si Tunelul, romanul sau de debut din 1948, care reprezinta una dintre revelatiile mele adolescentine, reluat mai apoi, in timp, de cateva ori, Sabato insusi mi se pare o sinteza a spiritului sud-american si, in acelasi timp, un deschizator de drumuri, pe care au pasit mai apoi, cu nonsalanta, un Llosa, Cortazar sau Marquez. Un spirit liber, de un civism exemplar, un intelectual implicat si un scriitor de o calitate incontestabila. Dumnezeu sa-l odihneasca!

sâmbătă, 23 aprilie 2011

Un film remarcabil

http://www.jurnaltv.ro/video/The_Soviet_Story_Povestea_sovietelor_incredibil
Acesta este link-ul unde puteti vedea unul dintre cele mai tulburatoare documentare despre URSS, despre relatia sa cu Hitler, despre originile comune ale nazismului si comunismului, despre ororile ascunse pe care rusii le-au facut chiar inainte de cele naziste (carora, de altfel, le-au folosit drept model), despre cum istoria trebuie inteleasa in complexitatea sa, ambivalent, si despre erorile grave care se pot repeta oricand, tocmai atunci cand ni se pare ca nu ar (mai) constitui niciun pericol.