Pentru Marin Mincu

Scriu abia la o săptămână de la moartea lui Marin Mincu, deoarece am aşteptat să îmi treacă tulburarea şi să ajung să cred faptul că, într-adevăr, Marin Mincu nu mai este. Trebuia să citesc miercurea trecută la cenaclul Euridice, alături de prietenul Radu Vancu. Aşteptam încă un telefon de la M.M. care să îmi confirme că şedinţa se va ţine în acest format. Nu am ştiut de ce nu m-a mai sunat, am aflat cu stupoare, abia vineri la prânz, faptul că luni, după o emisiune la TVR Cultural – pe care, întâmplător, am şi privit-o –, a făcut un atac cerebral, a intrat în comă, pentru ca vineri dimineaţa să treacă în altă lume, poate mai bună. Cu greu pot accepta, chiar şi acum, că omul care degaja atâta forţă, dinamism, viaţă nu se mai află printre noi. De astăzi, vom vorbi numai de bine despre Marin Mincu. Toate animozităţile personale, controversele, atacurile, mergând până la injurie, trebuie lăsate la o parte. Rămâne o operă imensă, variată, compozită, de neocolit. Nu am întâlnit prea des un om care să iubească atât de sincer cultura română, pentru a cărei promovare, în special în Italia, a făcut mai mult decât orice ambasadă, decât orice institut cultural. Rămân mărturie antologiile, traducerile, propriile cărţi scrise direct în italiană, apărute la edituri prestigioase şi câştigătoare de premii importante. Dacă s-ar fi putut, Marin Mincu ar fi trebuit clonat şi trimis în fiecare centru unde se află o catedra de românistică – sunt convins că în 10 ani chipul culturii – mai ales al literaturii – române în lume s-ar schimba radical. L-am auzit, la Cluj, vorbindu-ne tuturor despre cât de important este să facem ceva concret pentru cultura română în spaţiile occidentale unde ajungem. Personal, nu am avut nicio experienţă neplăcută cu Marin Mincu, dimpotrivă, de fiecare dată a fost mai mult decât respectuos şi chiar binevoitor, el, conflictualul prin excelenţă. Îmi rămân doar amintiri frumoase cu acest excepţional intelectual, foarte greu de suportat pentru alţii, dar pentru care a sosit vremea recunoaşterii sine ira et studio. Măcar acum. Dumnezeu să-l odihnească în pace!