crize

Nu ştiu alţii cum sunt, dar pentru mine 2009 este cel mai prost an din istorie… cel puţin din istoria mea. Nici nu ştiu cu ce sa încep. Criza financiară este poate doar reflexul tuturor celorlalte rele, summa lor, pata colorată de pe hârtia de turnesol. Criza cea mai importantă nu este cea financiară, ci aceea spirituală, care de câteva decenii se adânceşte în tăcere şi presează din ce în ce mai puternic pe cerebelul atrofiat al lumii contemporane. Oameni debusolaţi, mici roboţei urmând neabătut linia partidului sau a firmei sau a familiei sau a altei entităţi castratoare. Intelectuali aserviţi, pramatii carismatice pentru vulg, securişti moralizatori, paiaţe nevertebrate, clanuri, clici, coterii, cine nu e cu noi e împotriva noastră etc.
Anul acesta a debutat cu demonstraţii studenţeşti în Germania şi Spania, cu continuarea grevelor şi mitingurilor din Italia şi cu o grevă nou-nouţă în universităţile franceze, una care a durat patru luni şi nici acum nu şi-a găsit o finalitate, în ciuda încetării ei.
Dincolo de asta, marile dezamăgiri se numesc Sarkozy (în criză de imagine şi el de ceva vreme) şi Obama, care nu au reuşit să realizeze aproape nimic din lucrurile pentru care au fost votaţi cu atât patos. Valul de entuziasm general i-a cam înecat. (Citeam, la un moment dat, cum i s-a stricat prompterul lui Obama chiar când îşi prezenta echipa şi distinsul prezident şi şef al guvernului SUA, nu a ştiut numele doamnei ministru care urma a fi prezentată – succesele mediatice îşi arată uneori şi latura ironică; de citit şi articolul just şi bine informat al lui Dumitru Radu Popa din ultimul număr al revistei „Cultura”).
La noi, ce să mai spunem, s-a instalat de cu zorii acestui an cel mai slab guvern pe care l-a zămislit şi, sper eu, îl va mai zămisli vreodată neamul românesc. Un guvern ca un fiu nevârstnic născut din relaţia dramatică de o noapte a Anei Pauker cu Emil Bobu. Domina dominatrix şi Mutulică cel Nătăfleţ.
În plus, majoritatea prietenilor mei au tot felul de probleme: de sănătate, de identitate, accidentale, cronice, minore, dar sâcâitoare, financiare, conjugale.
De mine nu mai povestesc nimic, pentru că, în logica acestui an, voi rata naraţiunea. Nu-mi va ieşi nici asta, aşa cum nu au ieşit nici celelalte. Şi cum nu era de ajuns că cele noi eşuau lamentabil, s-au mai destrămat şi cele vechi şi, până atunci, aparent bune. Singurul câştig: câţiva oameni interesanţi, de foarte bună calitate, cunoscuţi în ultimele luni, ceea ce îmi dă iluzia că încă merită să trăieşti.
Şi, vorba unui prieten, încă nu s-a terminat. Sper totuşi să fie doar un an păcătos pe care să îl uit cât mai repede. Dar mi-e deja teamă de borna temporală 2010.