Prima ştire pe care am aflat-o când m-am întors din centru, la prânz, a fost despre acordarea Premiului Nobel germano-româncei Herta Müller. Am fost atât de surprins şi, oarecum, răvăşit, încât am uitat să mă bucur. Astă-seară, într-un colţ de bar, beau pentru asta.
Mai mult decât Brâncuşi sau Cioran, Herta Müller nu ne (mai) aparţine. Este scriitoare germană, născută în România – nici măcar de origine română. Însă, având în vedere că până la 34 de ani a crescut, s-a format şi a suferit în România, mă face să mă simt mult mai aproape de această scriitoare cu destin ciudat decât de nişte „români verzi” ca Păunescu sau Vadim. Faptul că scrie aproape numai despre România, cu sinceritate, pasiune, vigoare, fără ocol şi fără rest, ar trebui să ne-o apropie şi mai tare. Sper însă din toată inima să nu înceapă pe-aici, pe la noi, un snobism H.M., doar pentru că acum este un Nobel.
Herta Müller şi victoria ei mai reprezintă însă şi altceva decât un scriitor de calitate care primeşte un premiu extraordinar: este o recompensă (implicită) a unui destin vertical, H.M. fiind imaginea a ceea ce trebuie să fie un intelectual. Andrei Pleşu avea dreptate când spunea că ar trebui inventat pentru H.M. un Nobel pentru caracter. Poate că intelectualii aserviţi de pe prea-strâmtele maluri dâmboviţene vor privi mai atent şi vor lua aminte.
Nu i-am mulţumit în titlu Hertei Müller pentru câştigarea Nobelului. Premiul este al ei şi îi aparţine doar ei, nimeni nu ar trebui să şi-l mai asume, nici Germania, nici, cu atât mai puţin, România. Simt nevoia să îi mulţumesc pentru că a rezistat şi poate să ne ofere un dar mai preţios decât Nobelul: un exemplu! Astăzi, probabil că avem mai puţine destine exemplare decât premianţi Nobel. Acest premiu nu face decât să atragă atenţia şi mai mult asupra acestui destin şi scriiturii care îl mărturiseşte.
Aşadar, încă o dată: Danke schön, Herta Müller!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Şi Nobelul pentru Obama e tot un exemplu, sau doar politică? Mi se pare disproporţionată evaluarea faţă de activitatea lui (şi aşa, destul de scurtă în mandat).
RăspundețiȘtergereCât despre H.M., Pleşu are dreptate, dar nu ar trebui creat un Nobel special, ci doar caracterizat în acest fel Nobelul literar. Căci nu calitatea literară trebuie să fie jalonul de apreciere la această distincţie, nici efectul comercial (altfel am avea premiaţi doar scriitori de genul Coelho, Dan Brown şi J.K.Rowling), ci doar lecţia morală. Ori asta înseamnă mai mult decât un exerciţiu literar, înseamnă o adevărată schimbare de atitudine în conştiinţa cititorului.