LITOST

În Cartea râsului şi-a uitării, de Milan Kundera, găsesc un termen tare, specific cehilor, intraductibil într-o manieră precisă. Acest cuvânt este LITOST. El e definit de autor drept „o stare chinuitoare, născută din spectacolul propriei noastre mizerii, descoperită pe neaşteptate”. Conform lui Kundera, descoperirea este urmată de dorinţa imperativă de răzbunare, vendeta făcând parte din litost. Percepută negativ, căci cumulează neputinţă şi orgoliu rănit, îi găsesc totuşi cel puţin două valenţe pozitive: conştientizarea propriei mizerii, chiar accidental descoperită, este primul pas spre luciditate, şi, în acelaşi timp, răzbunarea orgoliului rănit e o dovadă că mai există ceva în sine care merită apărat şi chiar resurse pentru a duce la bun sfârşit această acţiune care nu trebuie să fie în mod necesar una crudă sau absurdă.
Şi mai adaugă Kundera: „[…] istoria Cehiei este istoria litost-ei”. A cui să fie, oare, istoria noastră, a românilor?! Nu găsesc deocamdată nici un termen. Poate mioritismul, concept intraductibil şi Weltanschauung de neînţeles pentru cei din afară.
Şi, în acelaşi Kundera, ceva care la început poate stârni râsul, dar este un râs amar, diavolesc, care poate da acea stare de litost. Zdena îl acuză pe Mirek de faptul că „face dragoste ca un intelectual”. Aici intelectualii ar avea sigur ceva de comentat. Vorba lui Sollers: Bine că sunt doar scriitor… M-a ferit Dumnezeu să fiu intelectual!